Președintele american Joe Biden a vorbit vineri seară despre criza din Ucraina, generată de războiul iminent care ar putea fi declanşat oricând de Rusia.

Joe Biden a făcut declaraţii despre eforturile diplomatice făcute de Statele Unite, în condiţiile în care Rusia continuă să mobilizeze mii de militari la graniţele Ucrainei.
Joe Biden, declaraţii live de la Casa Albă despre criza din Ucraina

„Astăzi am făcut două apeluri vitale referitor la situaţia din Ucraina şi Rusia.

Am vrut să vedem ce se poate întâmpla în zilele următoare ca să ne asigurăm că rămânem bine informați și în conexiune cu UE și NATO. Mesajele au fost de unitate și determinare.

Avem motive să credem că forțele rusești planifică să atace Ucraina în următoarele zile.

SUA, aliații și partenerii săi vor apăra Ucraina. Suntem gata să impunem măsuri severe.

Constatăm să există foarte multă dezinformare.

Ei încearcă să ne divizeze, dar americanii nu cedează. Întreaga lume e unită

Rusia are de ales între a merge la război și a provoca suferință sau a alege calea diplomatică.,

Am vorbit deja cu dl președinte Zelenskiy. Căutăm o soluție diplomatică.

Sunt convins că Vladimir Putin a luat deja decizia de a invada.

Joe Biden, despre exerciţiile militare nucleare făcute de Putin
Nu cred că ia în calcul să folosească arme nucleare. Cred că încearcă să convingă lumea că are abilitatea de schimba dinamica în Europa într-o manieră în care nu poate face asta. Nu ştiu cât este un pretext pentru a efectua exerciţii militare.

E greu să-i citesc gândurile.

Sunt convins că Putin a luat deja decizia de a invada Ucraina

Alții mai citesc și:   Rugăciunea pe care trebuie să o rostești mâine, de Rusalii. Îți va îndeplini dorințele

Sancţiunile internaţionale promise de occidentali dacă preşedintele rus Vladimir Putin decide să trimită trupe pentru a invada Ucraina vor face din Rusia un „paria”, a avertizat vineri un înalt responsabil de la Casa Albă, notează AFP, conform Agerpres.

„Ea ar deveni un paria pentru comunitatea internaţională”, le-a declarat jurnaliştilor consilierul adjunct la securitate naţională pentru economie internaţională al Casei Albe, Daleep Singh.

În plus, Rusia ar fi „izolată de pieţele financiare mondiale şi lipsită de cele mai sofisticate aporturi tehnologice”, a precizat el înainte de a adăuga că Statele Unite sunt „pregătite” în cazul utilizării de către Rusia a resurselor energetice ca pârghie de presiune.

„Am luat măsuri (…) pentru a ne coordona cu cei mai mari consumatori de energie şi producători de energie pentru a ne asigura că avem aprovizionare continuă cu energie şi pieţe stabile de energie”, a susţinut Daleep Singh.

Washingtonul a afirmat deja că gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania pe mare, nu va intra în funcţiune dacă Moscova va ataca Ucraina.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat vineri că Rusia este pregătită să continue negocierile cu Statele Unite şi cu NATO, dar insistă pentru ca extinderea NATO să fie oprită şi pentru revenirea la arhitectura de securitate din anul 1997.

Preşedintele rus Vladimir Putin va asista sâmbătă la exerciţii ale forţelor nucleare ruse cu lansări de rachete balistice şi de croazieră, informează agenţia Interfax.