O femeie a fost nevoită să nască pe trotuar, după ce i-a fost refuzată internarea la spitalul din Urziceni. Doi asistenți medicali au ajutat femeia să își aducă pe lume bebelușul, iar un locatar a filmat întreaga scenă, care a ajuns virală.
În urma numeroaselor sesizări către Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila a deschis o anchetă în vederea cercetării circumstanțelor în care o femeie a fost nevoită să nască pe trotuarul din fața spitalului din Urziceni, după ce i-a fost refuzată internarea pe motiv că nu mai sunt locuri în incinta spitalului.
În 2023 se naște pe trotuar
Noaptea trecută, o femeie a mers la spitalul din Urziceni pentru a naște. Personalul medical a refuzat să o interneze, aducând ca motiv incapacitatea locurilor din instituție.
În aceste condiții, femeia a fost nevoită să nască pe trotuarul din fața spitalului. În ajutorul acesteia s-au deplasat doi asistenți medicali, care au intervenit în procesul de naștere și au ajutat femeia să își aducă pe lume copilul.
Scena șocantă în care femeia naște întinsă pe trotuar, în anul 2023, în municipiul Urziceni, a ajuns imediat virală.
În imaginile surprinse în filmare se observă cum femeia naște pe ceea ce pare o bucată sterilă albastră, întinsă direct pe trotuar, ajutată de doi asistenți medicali.
„În ce lume trăim!!!!!! ROMÂNIA lucrului bine făcut! Cum este posibil așa ceva!!! Femeia asta naște în fata spitalului URZICENI! În spital nu a fost primită pe motiv ca nu au locuri și că a venit prea târziu! A fost dată afară din spital și a născut în fața spitalului pe trotuar! Groaznic!!!”, a fost descrierea videoclipului postat pe rețelele sociale.
Comentariile de la postare sunt de ordinul sutelor, iar oamenii sunt indignați de situația prin care a fost nevoită să treacă femeia:
„Refuz sa cred ca așa ceva este adevărat”
„Ce milă îmi e de ea ferească Dumnezeu de așa oamenii fără suflet”
„Pentru ce plătim in fiecare luna peste 40% din salarii pe taxe? Ca sa ajungem in asemenea hal de ipostaze? Mai rău ca in evul mediu…”
„Orice cameră de gardă ar trebui sa fie pregătită să acorde ajutor la o naștere, copilul nu vine pe lume când vrem noi…sau poate aștepta ,după mintea unora?? Ce fel de medici avem? Cu ce a rămas țara asta…”
Potrivit libertatea.ro, femeia, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată la Spitalul județean din Slobozia.
Ministerul Sănătății, implicat în rezolvarea cazului
După ce postarea de pe rețelele sociale, unde este surprins momentul în care o femeie a născut în fața spitalului din Urziceni, după ce nu i-a fost permisă internarea, Ministerul Sănătății a fost sesizat.
Ministerul Sănătății a fost menționat în mai multe comentarii, iar unii oameni acuză instituția de această situație.
În urma viralizării postării, Ministrul Sănătății a declarat că se va ocupa de cercetarea condițiilor care au dus la crearea acestui caz.
„Am văzut imaginile de la Urziceni. Am văzut imaginile. În momentul de față, Inspecția Sanitară de Stat încearcă să reconstituie exact întreaga situație și vă vom pune la dispoziție toate informațiile pe care le avem, precum și măsurile care au fost luate, în cazul în care ele se impun”, se pare că a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Poliția din Ialomița a transmis că a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu.