Un curs de o lună, maxim o lună și jumătate, îți deschide porțile către un loc de muncă surprinzător de bănos, iar meseria este cu atât mai atractivă dacă ai în vedere că nu îți trebuie nici măcar bacalaureatul absolvit, cu atât mai puțin o facultate.

Există o serie stufoasă de locuri de muncă pe care foarte mulți români nu le cunosc, deși vin la pachet cu lefuri generoase. Joburile nu sunt neapărat noi, dar din cauza pandemiei, au început să facă subiectul unei crize agresive de personal.

Este vorba de însoțitorii de zbor, iar companiile aeriene se înghesuie să găsească oamenii în această perioadă, după ce explozia cererilor de călătorie, a inaugurării de noi rute aeriene.

Un loc de muncă bănos, fără facultate sau BAC

Posturile de însoțitor de zbor sunt la mare căutare în 2023 și, sub nicio formă, nu implică studii superioare sau bacalaureat.

Obligatoriu în schimb este un atestat, EASA (European Union Aviation Safety Agency/Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei), care se poate obține la capătul unui curs care durează doar o lună sau cel mult o lună și jumătate.

În mod previzibil, ar trebui să știi și o limbă străină foarte bine, de cele mai multe ori engleză, dar și nivelul acelor cunoștințe este un pic interpretabil.

„Nevoia este foarte mare. Noi avem un parteneriat cu un operator aerian şi cursanţii şcolii noastre au prioritate la angajare.

Noi suntem norocoşi că am prins parteneriatul ăsta, dar, în general ei depun CV-ul când aud de anumite posturi disponibile”, a afirmat Iulia Iovu, trainer în domeniul aviației, potrivit observatornews.ro.

Alții mai citesc și:   Testul mărului. Alege unul dintre cele cinci mere și vei afla ce personalitate ai

Având în vedere numărul mare de deplasări și timp petrecut departe de familie, această meserie se pretează mai ales pentru tineri, dar și pentru orice persoane care nu au obligații.

Salariile variază între 1500 și 3000 de euro, în funcție de experiență, la care se adaugă diurna și banii primiți pentru orele de zbor.