Irinel Columbeanu a ajuns la azil, dar este falit! La fel ca în cazul Zinei Dumitrescu, fostul miliardar nu are bani să acopere cheltuielile lunare, care se ridică la 3.000-4.000 de lei. Așteaptă să încaseze prima lui pensie care vine abia luna viitoare.

Fostul miliardar Irinel Columbeanu (66 de ani), se află internat de mai bine de o săptămână în azilul de la Ghermănești, acolo unde și-a dat obștescul sfârșit și tatăl său, Ion Columbeanu, în urmă cu 7 ani. Miliardarul a ajuns la sapă de lemn, a rămas singur pe lume și nu are bani să-și plătească nici azilul.

Becali îi va plăti azilul lui Irinel, la fel ca în cazul Zinei Dumitrescu?! Ion Cassian, directorul azilului: „Îl țin și eu gratis o lună-două!”

Irinel Columbeanu nu a avut pensie până acum. Abia toamna aceasta urmează să încaseze primii bani de la stat.

„Nu am pensie acum, până la sfârșitul anului am să primesc și prima pensie. Eu sper că în luna octombrie cumva, sau noiembrie. Dau o bere la prima pensie și sper să o bem împreună”, a mărturisit Irinel Columbeanu, în cadrul podcastului „Fiță cu Adiță”.

În prezent, miliardarul nu are bani să acopere cheltuielile lunare de la azil, care se ridică la aproximativ 3000-4000 de lei lunar.

„El acum trăiește dintr-o pensie de nici 20 de milioane, de unde să aibă bani să plătească?! Speră să-l ajute prietenii, cei de la televiziune (că el niciodată nu a cerut bani ca să vină în emisiuni), și domnul Becali, în ultimă instanță.

Tot Gigi Becali a dat bani și pentru Zina, vreo 10.000 de euro, pentru că nici la ea nu avea cine să plătească azilul. Acum eu sunt într-o situație ingrată, pentru că nici nu pot să dau un om afară în așa stare, nu mă lasă inima, dar nici să-l țin la infinit fără bani nu am cum. Mi-e imposibil. Îl țin și eu gratis o lună-două!

Alții mai citesc și:   Emisiunea Acces Direct – scoasă din grila Antena 1. Mirela Vaida a făcut anunțul

Eu îl cunosc pe Irinel și ne leagă o prietenie sinceră, pentru că și tatăl lui a fost tot la noi internat, pe ultima perioadă a vieții. Nu puteam să nu-l găzduiesc atunci când am aflat în ce stare este și că are nevoie de ajutor de urgență”, a declarat Ion Cassian, proprietarul căminului de bătrâni din Ghermănești, în exclusivitate pentru Click!

Irinel Columbeanu, cazat singur în cameră, la azil! „Nu mi-a trecut prin gând că voi ajunge într-un centru pentru seniori”

În ultimii ani, Irinel Columbeanu (66 de ani) a pierdut toată averea și a ajuns falit. Palatul de la Izvorani s-a transformat în scrum, iar acesta a ajuns să trăiască, de azi pe mâine, într-o garsonieră modestă din cartierul Colentina.

Starea lui de sănătate s-a degradat în ultima vreme, după ce fostul milardar de la Izvorani a suferit nu mai puțin de două AVC-uri. Columbeanu a rămas singur pe lume, după ce fiica lui, Irina, a plecat în America la mama ei, Monica Gabor, și nu mai are cine să-l îngrijească la bățrânețe.

Rămas fără bani și cu probleme de sănătate mari, Columbeanu a ajuns la azil, în urmă cu 12 zile. Ironia sorții, Irinel este internat la același azil în care și-a trăit ultimele clipe ale vieții și tatăl său, Ion Columbeanu.

„Nu mi-a trecut prin gând niciodată că voi ajunge într-un centru pentru seniori, dar eu nu consider că e vreo decădere sau vreo problemă, ci cred că așa a vrut Dumnezeu. Nu doar cu asta, cu toate care mi s-au întâmplat. Până la urmă a fost mai bine așa și pentru mine, și pentru Irina și pentru Monica, cred eu.

Alții mai citesc și:   Cum a ajuns să arate Cornelia Rednic după nenumărate diete! Cântăreața recunoaște că nu era mulțumită

„Am venit să-mi petrec ultimele zile alături de tatăl meu…”
Stau singur în cameră, mă simt foarte bine aici. Sper să îmi găsesc și liniștea sufletească ca să mai scriu o carte. Dacă Cel de Sus așa va considera că e mai bine pentru mine, să apară o doamnă, dacă nu, eu tot zic că va fi bine pentru mine.

Am venit să-mi petrec ultimele zile alături de tatăl meu. Eu cred mult și în numerologie, ca să zic așa. Locuiesc în camera numărul 22 și îmi aduc aminte că atunci când m-am însurat cu Monica, era tot data de 22 iulie. Irinuca m-a sunat.

Și Monica mi-a scris… Am comunicat în acest mod, scris și verbal, cu amândouă. Știu că sunt aici și poate cine știe, mă vor vizita…”, a mai declarat Irinel Columbeanu, în cadrul podcastului Fiță cu Adiță.

Până la acest moment, numai fosta iubită, Oana Cojocaru, a venit să-l viziteze la azil.

Viața lui Irinel Columbeanu a fost ca un carusel. A ajuns de la mărire, la decădere! De la o avere impresionantă și un palat imens la Izvorani, fostul milionar a ajuns să aibă mari probleme financiare și să locuiască într-un apartament modest, din Colentina. Irinel Columbeanu și Monica Gabor au fost căsătoriți din anul 2006 până în 2011, iar în 2007 au devenit părinții unei fetițe, Irina.