Margit Carstensen, cunoscuta actriţa germană de teatru şi film, a încetat din viață la vârsta de 83 de ani. Vestea tristă a fost confirmată vineri, de agentul său.
Margit, născută în 1940, în Kiel, nordul Germaniei, a fost o vedetă a filmelor emblematice ale lui Rainer Werner Fassbinder. Actrița a fost cunoscută mai ales pentru rolul principal din ”Lacrimile amare ale Petrei von Kant”, realizat de regizorul Rainer Werner Fassbinder în 1972, notează AFP.
Margit Carstensen, o vedetă de film, dar și de teatru
Margit Carstensen s-a bucurat de o colaborare fructuoasă cu iconoclastul regizor Christoph Schlingensief în teatru, unde a jucat pe cele mai importante scene din Germania şi Austria.
Cel mai mare succes comercial al lui Margit Carstensen în 1999 a fost ”Sonnenallee”, o comedie despre viaţa în Berlinul de Est comunist din anii 1970.