Mă numesc Marina, am 22 de ani şi stau aproape de 2 ani cu un bărbat de 30 de ani. El e gelos, deşi nu vrea să recunoască. Eu nu pot să vorbesc cu nimeni, pentru că mă controlează. Dacă întârzii sau ajung acasă devreme, i se pare ceva dubios.

Dacă e vorba să mergem la o petrecere sau orice altceva care vine din partea mea, nu vrea și găseşte tot felul de scuze. Dar dacă e vorba de familia lui, el e primul. De fiecare dată când a greşit, l-am iertat, dar acum îmi pare rău şi nu ştiu ce să fac.

De Crăciun, m-a cerut în căsătorie şi am acceptat, dar de Revelion s-a imbatat şi m-a făcut de râs în fața invitaților. A început să danseze singur şi zicea întruna că nu se mai însoară. După când să ne punem să dormim, a început să se ia de mine, spunându-mi că sigur îl înşel şi că nu îl mai iubesc.

Mi-a zis că o să se intereseze de trecutul meu, să vadă ce fel de persoană sunt. Lucrurile pe care mi le-a spus m-au dezamăgit total. Parcă nu îl mai cunosc. Să nu mai zic că dacă e nervos, devine agresiv şi i-am spus spus, dar se pare că vorba mea nu contează pentru el.

El e genul de persoană posesivă. Dacă mă duc la mama mea, mă întreabă de ce mă duc și ce am de făcut. E normal să mă duc la mama mea, nu? Nu pot să îl înţeleg. Nici nu ştiu ce mai simt pentru el. Ai putea să mă ajuţi cu un sfat, te rog? Îţi mulţumesc frumos.

Alții mai citesc și:   Elena Udrea a ieșit din penitenciar! Bucurie imensă pentru fiica ei

Adela răspunde:

Dragă Marina,

Să știi că genul acesta de oameni nu își schimbă firea în timp – dimpotrivă, devin și mai răi. Posesivitatea e ca o boală, e o dependență irațională care niciodată nu se împlinește, de fapt. Orice ai face, pentru el nu e de ajuns.

Oricât i-ai jura iubire și devotament, el n-o să te creadă. Dacă spui că se mai și îmbată și îți face scene în public, eu zic să te ții cât mai departe de el. Nu e el singurul bărbat din univers și cu siguranță că vei putea găsi pe cineva normal la cap, cu care să ai și tu o relație sănătoasă.

Așa cum mi-l descrii, s-ar putea ca, în timp, să devină și mai agresiv și chiar să te lovească. Dacă vrei să-ți transformi viața într-un coșmar, mărită-te cu el. Pentru ca unul ca el să devină bun și cald – ca atunci, la început, când era îndrăgostit – ar trebui să-și dorească el, în primul rând, să se transforme. Dar dacă el nici măcar nu recunoaște că e gelos, slabe șanse.

Așadar, cât încă nu e prea târziu, ieși din această poveste și rămâi singură o vreme, până când te liniștești, astfel încât să nu mai dai de un bărbat la fel ca el, ci să-ți găsești unul echilibrat, cu care să te înțelegi.