Șoferul teribilist care a ucis-o pe femeia din Popești Leordeni este fost angajat MAI. Individul s-a urcat drogat și băut la volan și a ucis o femeie, apoi a lovit cinci mașini care erau parcate pe strada Unirii.

Nicoleta a murit în ziua în care împlinea 56 de ani, iar motivul de sărbătoare s-a transformat în unul de doliu. Femeia ieșise la poartă pentru a-și lua tortul, iar alături îi era soțul și o femeie de 51 de ani. Dintr-odată, o mașină i-a lovit din spate în timp ce se aflau pe marginea șoselei. Femeia a fost strivită între două autoturisme și apoi aruncată la pământ.

Cealaltă victimă, în vârstă de 51 de ani, a suferit răni ușoare.

Șoferul teribilist se numeşte Constantin Păun şi a fost șef de cabinet al fostului ministru de interne Gavril Dejeu. El a fost ofițer de crimă organizată la BCCO București și lucrător la ISOP (Institutul pentru Studii de Ordine Publică). De acolo a ieșit la pensie în anul 2015.

Ce au transmis autoritățile în acest caz

Individul de 59 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest de către oamenii legii, imediat după accident. Astfel au descoperit valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat, şi, respectiv cu aparatul drug test, o valoare pozitivă la consumul de substanţe psihoactive.

„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni, iar din primele verificări au stabilit faptul că, în urma accidentului rutier, a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv 2 femei, în vârstă 51 şi 56 de ani.

Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unităţi spitaliceşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă, ulterior, femeia în vârstă de 56 de ani a decedat”, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov.

Alții mai citesc și:   Citește Rugăciunea scurtă făcătoare de minuni a Sfântului Anton, pentru a fi ferit de boală și grele încercări

Martorii au transmis că șoferul nu era deloc coerent când a coborât din mașină și de asemenea spunea că a băut foarte mult. Constantin Păun a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Șoferul teribilist a transmis că a fost lovit de mai mulți oameni aflați pe stradă, imediat după producerea accidentului rutier.

Pe numele șoferului drogat și băut a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor psihice şi lovirea sau alte violenţe.

Nicoleta a scăpat de cancer, dar a murit strivită de mașini

Nicoleta Zamfir era o fire luptătoare și plină de viață. Femeia lucra la Spitalul Bagdasar Arseni și după ce a fost diagnosticată cu cancer, a reușit să învingă această boală.

Apropiații spun că parcă își simțea sfârșitul și decisese să trăiască fiecare clipă ca și cum ar fi ultima.

Femeia avea o familie fericită și un soț iubitor. Cei doi au împreună trei băieți, printre care doi gemeni. Cu toții sunt devastați de durere în urma pierderii suferite.