Instructorul de fitness a murit într-un tragic accident din Argeș. Partenera sa, maistru militar, a rămas fără o mână. Accidentul a șocat o țară întreagă.
Teribilul eveniment rutier s-a petrecut noaptea trecută în Curtea de Argeș. Bărbatul care se afla în dreapta a pierit. Se pare că iubita lui conducea mașina, iar ea a rămas fără o mână.
Autoturismul s-a lovit de un gard de beton, iar impactul a fost unul foarte puternic.
Instructorul avea 34 de ani.
El era rănit în urma unui accident pe pârtie, așa că nu putea să conducă mașina. Iubita lui, în vârstă de 25 de ani, a intrat într-o curbă la dreapta și nu a mai avut control asupra autovehiculului.
Primul ajutor a fost dat de către un pompier. El stătea aproape de locul accidentului așa că a auzit bubuitura din casă. Cadrele medicale au ajuns imediat la fața locului, însă nu au mai putut face nimic pentru bărbat. Medicii au fost nevoiți să-i declare decesul.
Instructor de fitness- mort la 34 de ani
Bărbatul era instructor de fitness și proprietarul unei săli de sport din orașul în care locuiau. Evenimentul tragic a avut loc la doar câțiva kilometri de sală. În momentul de față autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vor stabili cum s-ar produs tragicul incident.