Vești triste pentru microbiştii din România. Un nume mare din rândul comentatorilor sportivi de radio s-a stins din viață în urmă cu puțin timp.

Doliu în presa sportivă din România. Este vorba despre Ion Ghiță, cunoscut de la emisiunea „Fotbal minut cu minut”. A profesat în perioada în care meciurile din prima divizie nu erau televizate, iar milioane de români ascultau cu sufletul la gură transmisiunile radiofonice în direct. Afost coleg cu importanți oameni de radio, care și-au legat numele de cel al emisiunii „Fotbal minut cu minut”: Sebastian Domozină, Teoharie Coca Cozma, Dumitru Pelican sau Ion Ghițulescu.

„Astăzi a plecat dintre noi Ion Ghiță, unul dintre cei mai buni comentatori sportivi pe care i-a avut România. Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris premierul Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Ion Ghiță era un apropiat al echipei Gloria Buzău, ale cărei meciuri le comenta. Perioada de vârf a carierei de crainic sportiv a traversat-o între 1983 și 1987, când Gloria Buzău a evoluat în prima divizie iar meciurile erau transmise duminica, la prânz, în ediția principală a emisiunii „Fotbal minut cu minut”.

Ion Ghiță avea 88 de ani, era născut în județul Buzău, în localitatea Cortiște și absolvise secția de Filologie a Universității București. În viața de zi cu zi, a fost profesor la Școala nr. 5 din Buzău, acolo unde a predat toată viața.

„Fotbal minut cu minut” este cea mai veche emisiune radiofonică din România, prima ediție fiind difuzată pe data de 11 iunie 1933, odată cu meciul de fotbal România – Iugoslavia. A fost prima transmisiune radiofonică sportivă din România, iar comentator a fost, atunci, Gheorghe Țari. Emisiunea a primit numele „Fotbal minut cu minut” în 1965, avându-l drept realizator și moderator pe Ion Ghițulescu.

Alții mai citesc și:   În mijlocul slujbei, copilul s-a ridicat tăcut, s-a dus la sicriul mamei și a lipit urechea de el.