Loredana, tânăra care și-a omorât prietena și a abandonat-o într-un parc din Mangalia, este acum închisoare. Ce se întâmplă cu autoarea crimei din Mangalia?
Ajunsă în spatele gratiilor, Loredana nu a vrut să aibă contact cu colegele alături de care împarte celula. Potrivit informațiilor, colegele Loredanei au vrut să o apropie și i-au oferit o carte de rugăciuni pe care fata a refuzat-o.
Ce spune avocatul Loredanei despre starea acesteia?
,,Este văzută ca un copil care a fost lipsit de empatie. La un moment dat, în timp ce plângea, o colegă a mângâiat-o pe frunte, iar Loredana i-a spus că mama ei nu a mângâiat-o niciodată așa”, a spus avocatul Loredanei, Cristian Ion, potrivit gândul.ro.
Loredana împarte celula cu alte trei colege. Femeile sunt mai în vârstă decât ea, așa că au avut ocazia să poarte mai multe discuții serioase cu adolescenta, încercând să o învețe lucruri bune, ținând cont despre experiențele de viață pe care le-au avut.
După toate discuțiile pe care le-a purtat cu femeile aflate în, Loredana, a simțit sprijinul și încurajările și a început să citească din cartea de rugăciuni pe care a primit-o de la colegele ei.. Se pare că acum Loredana se retrage într-un loc special pentru ea pentru a se ruga lui Dumnezeu.
,,În prima fază, i-a dat cineva o carte de rugăciuni, dar ea a zis că nu o vrea, pentru că nu merită ca nici măcar Dumnezeu să se uite la ea.
Apoi, a început să se roage să o ierte. Se roagă și pentru Alina(…)
Când este comunicativă, când se retrage și se duce la gemulețul de la camera de arest. Se gândește că viața ei s-a cam distrus.”, a povestit avocatul tinerei.
Singurii care mai sunt alături de Loredana sunt cei din familia sa. Loredana își ajuta mama cu bani și acum femeia care i-a dat viață vine să îi ofere sprijin adolescentei după crima pe care a comis-o în Mangalia în această vară.
Mama și cei doi frați ai Loredanei au venit în vizită la adolescentă acum două săptămâni:
„Era o șaormerie vizavi, de unde i-a cumpărat trei șaorme și i le-a adus. Am înțeles că și vorbește cu mama ei la telefon”, a transmis Cristian Ion pentru sursa citată anterior.