Războiul continuă în Ucraina după 25 de zile de la începutul crizei. Trupele ucrainene reușesc să țină piept rușilor, dar armata lui Putin nu dă semne că se va retrage până acum. Bilanțul victimelor de război este tot mai grav și, conform ultimelor calcule, cel puțin peste 800 de persoane și-au pierdut viața până acum.

Războiul a ucis peste 800 de oameni

Este ziua 26 de război si situați este din ce în ce mai dificilă. Trupele ruse provoacă panică în rândul oamenilor și devastează întreaga Ucraina. După numeroase runde de negocieri, oficialii nu au ajuns la o înțelegere și lupta continuă.

Deși rușii au spus de la începutul războiului că scopul lor este să lupte corect și să nu ucidă civili, se pare că planurile s-au schimbat. Biroul ONU pentru drepturile omului (OHCHR) a anunțat sâmbătă că cel puţin 847 de civili au fost ucişi şi 1.399 răniţi în Ucraina de la începerea conflictului. Majoritatea oamenilor au murit în urma bombardamentelor și exploziilor provocate de explozii cauzate de artileria grea şi de sisteme lansatoare de rachete şi în lovituri aeriene.

Bilanțul este unul provizoriu, pentru că în unele zone foarte afectate nu este posibil accesul în acest moment si există posibilitatea de a fi victime neidentificate. Cel mai afectat este Kievul, unde 228 de oameni, printre care și copii, au fost uciși, în timp ce peste 900 de civili au fost răniți.

Teatrul Mariupol, distrus de ruși

Mariupolul este printre cele mai afectate orașe, de unde oamenii încearcă să fugă. Teatrul, unde reaua adăpostite aproximativ 1000 de ucraineni, a fost bombardat în urmă cu 3 zile și rezultatele sunt dezastruoase.

Alții mai citesc și:   Moscova acuză deschis atacuri dinspre partea ucraineană. Un punct de frontieră al Rusiei a fost distrus complet de un proiectil

Imaginea furnizată de Maxar Technologies arată că teatrul a fost distrus în mare parte și că doar fațada de vest rămâne în picioare. Rămâne vizibilă inscripția copii care se pare că nu a contat pentru armata rusă. Unii oficiali ucraineni susțin că puțin peste 100 de civili ar fi supraviețuit atacului, dar zona nu este accesibilă pentru verificări.