ROMÂNIA VA PRIMI MEDICAMENTE ÎN COMBATEREA COVID-19 PENTRU ȘASE LUNI. NELU TĂTARU: „O SĂ AVEM ÎNTRE 14.000 ŞI 18.000 DE DOZE”

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a declarat că România va avea un stoc de medicamente Remdesivir timp de șase luni.

”În perioada iulie-octombrie, noi am avut gratuit de la Uniunea Europeană 12.000 de doze. Începând cu luna octombrie, statul român a început să achiziţioneze contra cost aceste doze.

Cred că luni vom avea şi ultima tranşă din cele 12.000 de doze”, a explicat Nelu Tătaru, potrivit Agerpres. 18.000 de doze vor veni în noiembrie

”În noiembrie, o să avem între 14.000 şi 18.000 de doze achiziţionate, urmând, odată cu rectificarea bugetară, să putem merge pe o rezervă de şase luni”, a mai spus ministrul.

Tătaru a vorbit apoi despre vaccinurile împotriva coronavirusului pe care România ar urma să le achiziţioneze.

”Noi avem o strategie în lucru în acest moment. Depinde foarte mult de tipul de vaccin care va veni. Sunt trei firme cu care

Comunitatea Europeană este în discuţii în acest moment şi în achiziţii, rămânând speranţa ca la sfârşitul anului, începutul anului viitor, sfârşitul lunii ianuarie, să putem avea acest vaccin”, a mai spus Nelu Tătaru. scrie cancan.ro

Admin