Medicul Georgiana Scurtu își desfășura activitatea în cadrul Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. „Pur și simplu … s-a grăbit și a fugit”

Un medic din Iași a murit subit, la doar 40 de ani. Lacrimi și durere în familia unei specialiste care își desfășura activitatea la Spitalul Sfânta Maria. Georgiana Scurtu, medic specialist onco hematolog și-a pierdut viața.

Un medic din Iași a murit subit, la doar 40 de ani

Vestea tristă privind decesul acesteia a fost dată de doctorul Lucian Burlea, coleg al regretatei specialiste. Dispariția dr. Georgianei Scurtu a lăsat multă tristețe în comunitatea medicilor din Iași, fiind considerată un doctor desăvârșit și un „exemplu de om și de dăruire”.

Georgiana Scurtu își desfășura activitatea în cadrul Spitalului Clinic pentru Copii „Sfânta Maria”, potrivit presei locale. Totodată, a lucrat ca medic rezident la Spitalul Elena Beldiman din Bârlad. Cauzele morții sale sunt necunoscute.

„Câteodată toamna, anotimpul meu preferat, mă face să mă simt gol, mai ales atunci când aceasta vine în negru și alb. Frumoșii ochi din imagine au aparținut uneia dintre cele mai nobile prietene pe care am avut-o.

Din foarte mare păcate, de două zile am pierdut-o. Pur și simplu … s-a grăbit și a fugit. (…) Parcă mi-a murit o soră, așa mă simt. Urâtă surpriză la început de toamnă.”, a transmis medicul Lucian Burlea.

Georgiana Scurtu va fi înmormântată marți

Acesta a dezvoltat o relație apropiată cu regretata doctoriță, chiar după moartea tatălui său, medicul Marin Burlea. Potrivit apropiaților, Georgiana Scurtu era un specialist care își făcea meseria cu pasiune și se dedica activității sale.

Alții mai citesc și:   Horoscop 11 septembrie 2023, cu Neti Sandu. Zodia care poate lua un împrumut bancar

„În ultimul timp parcă aud cam des de moarte în jurul meu…Eu … am o tristețe atroce și nu pot să-mi revin. Ce ieșire din scenă și cum arată câteodată hazardul.

Gio, îti mulțumesc mult pentru prietenie și pentru exemplul de om, de dăruire și de fel de a fi. Nu o să te uit. Promit! Nu vă imaginați cât de rău îmi pare, de-mi vine să plâng ca la tata.”, a scris medicul Lucian Burlea, pe rețelele de socializare.

Cei care vor să își ia rămas bun de la doctorița Georgiana Scurtu și să o conducă pe ultimul drum, o pot face marți, 5 septembrie. Aceasta va fi înmormântată la cimitirul Sfinții Petru și Pavel.