Cum se simt Veronica și Viorel după ce au fost confirmați cu COVID-19: „Mi-am pregătit tot ce îmi trebuie să mă duc la spital”

Astăzi, în timpul emisiunii „Acces Direct” s-a aflat cum se simt Veronica și Viorel după ce au fost confirmați cu coronavirus. Soții Stegaru nu au stat pe gânduri și și-au făcut bagajele, pregătiți să meargă la spital.

Veronica și Viorel au fost confirmați cu COVID-19. Astfel, aceștia se află acum în izolare. Așa cum și-au obișnuit fanii și până acum, cei doi îi țin la curent cu tot ce se îmtâmplă în viața lor, indiferent de cât de sensibil ar fi subiectul.

Cum se simt Veronica și Viorel după ce au fost confirmați cu COVID-19

Veronica și Viorel au povestit pentru „Acces Direct” că deja și-au făcut bagajele, împachetând tot ce au crezut ei că este necesar pentru spitalizare. La început, soțul Vulpiței, probabil aflat în starea de negare, nu credea că are coronavirus, chiar dacă a fost confirmat.

„Suntem în carantină și acum, în câteva ore, 10, 6 ore, o să vină o mașină să ne ducem să facem niște analizare mai amănunțite. Și îmi pun și eu câteva schimburi în geantă, ca să am cu ce să mă schimb acolo. (…) Tot ce trebuie într-un spital, pentru 3 zile cât vom sta acolo”, a spus Viorel pentru „Acces Direct”.

Și-au făcut bagajele

Atât el, cât și soția lui au declarat că se simt bine și că nu prezintă niciun simptom. Veronica și Viorel Stegaru și-au rugat fanii să le fie alături, deoarece așteaptă cu nerăbdare să se însănătoșească și să continue să lanseze melodii. Vulpița crede că s-a infectat cu virusul atunci când a fost plecată acasă, la Blăgești.

„Mi-am pregătit pijamale, tot ce îmi trebuie să mă duc la spital. Mă simt foarte bine. Cred că atunci (n.r. s-a infectat cu COVID-19) când am fost plecată la mine în Blăgești. (…) Tot înainte vreau să merg cu melodiile”, a transmis Vulpița.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *